Pregătiți-vă ghetuțele: La noapte vine Moş Nicolae

Credits: budgetswag.com

Pe 19 decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae, iar în această seară copii își curăță ghetuțele și sunt în așteptarea lui Moș Nicolae.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie se spune că Moș Nicolae vine la geamuri și vede copiii care dorm și sunt cuminți, lăsându-le în ghete dulciuri și alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepsește pe cei leneși și neascultători. În dimineața de Sf. Nicolae, copiii cuminți găsesc daruri în ghetuțe. E un obicei vechi de a face cadouri în această zi. Spre deosebire de Moș Crăciun, Moș Nicolae nu se arată niciodată. De altfel, povestea darurilor împărțite pe furiș în această noapte începe din vechime.

- Ads -

Se spune că însuși Sfântul Nicolae a ajutat trei sărmane fete din orașul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-și vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi.

Plânsetele și rugămințile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuința sa. Noaptea, pe furiș, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reușit să se mărite curând. La fel a făcut Moșul și în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie și apoi cea mică au reușit să se așeze la casele lor.

De atunci și până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, și în special copiii, primesc daruri, de la Moșul care nu li se arată niciodată.