Angely. Interpreta cu zâmbet de milioane!

Frumoasă, dulce, cu un corp de model şi o voce de înger – aşa este Angely, o interpretă de la noi, tânără dar ambiţioasă. Da, e Săgetător!
Studentă în anul I la Academia de Teatru Muzică şi Arte Plastice, la cei 18 ani Angely cochetează frumos cu muzica şi a renunţat pentru ea şi la cariera de modeling. A luat coroana la un concurs de frumuseţe în liceu, iar dacă ar fi să câştige un concurs de Miss de talie internaţională, cauza pentru care ar lupta ar fi cea copiilor neajutoraţi.
Îi place muzica de club şi adoră R&B-ul. Nu preferă concursurile, dar s-ar putea să participe la una dintre preselecţiile viitoare Eurovision. După succesul pe care l-a avut cu piesa “Change your life”, Angely pregăteşte pentru fani o altă surpriză: single-ul “You’re the Reason”.

O piesă nouă înseamnă un nou succes, când lansezi noul single?


Foarte curând. Piesa se numeşte “You’re the Reason”. Linia melodică îmi aparţine. E prima mea încercare la capitolul compoziţie. Aranjamentul l-a făcut Waldo Puff - un nume nou în acest domeniu pe piaţa muzicală de la noi. Textul l-am scris eu, este în engleză. Recunosc, nu e aşa de simplu să scrii versuri într-o altă limbă, dar cunosc destul de bine engleza şi cred că mi-a reuşit.

Care este mesajul piesei?

Tu eşti motivul - e şi traducerea denumirii. Este o piesă romantică, de dragoste, dar în acelaşi timp este o piesă de club.

Ce stil muzical îţi este mai aproape?

Îmi sunt aproape două  stiluri: house şi R&B. Apropo, mai am o surpriză pentru fanii mei, o a treia piesă care va fi în stil R&B. Sper să o lansez până la Revelion. Va fi o piesă lentă, aş vrea să încerc, pentru că ador acest stil şi aş vrea să văd cum va prinde pe piaţa muzicală de la noi.

Te gândeşti şi la un videoclip la piesa “You’re the Reason”?

Da, aştept să lansez piesa, să văd reacţia publicului şi sper în scurt timp să încep şi realizarea videoclipului. Vreau să fac şi un concert de lansare a acestuia, probabil după ce voi scoate cel de-al treilea single. Mă mai gândesc. :)

Cine se ocupă de promovarea pieselor tale?


La moment de promovarea piesei “Change your life” se ocupă Sens Music. Au auzit băieţii piesa, mi-au propus un contract, l-am semnat şi deja este promovată la greu în spaţiul CSI, în vreo 200 de oraşe.
Mă bucur pentru succesul piesei. Am primit multe mesaje pozitive şi pe reţelele de socializare, şi pe site-ul meu personal pe care l-am lansat imediat după ce am scos şi piesa. Monica a scris versurile, iar DJ Bass a făcut aranjamentul.

Când ai realizat că exact muzică vrei să faci?

Cânt de mică, dar pe la 14 ani am început să mă ocup mai în serios de muzică. Am început să lucrez cu Anatol Roşcovan, el avea un studio, eram mai mulţi copii, făceam piese, mergeam în concerte prin ţară. Nu pot să zic că am participat pe la concursuri, nu-mi prea plac. Poţi fi nedreptăţit la un concurs, chiar dacă evoluezi foarte bine şi acest lucru te-ar putea descuraja. Am sesizat de multe ori acest lucru când mergeam ca spectator pe la concursuri.

Eurovision-ul, ce crezi despre acest concurs, nu eşti tentată să participi în acest an la preselecţia naţională?


E un concurs bun, o cale excelentă pentru un artist de la noi de a se lansa în Europa - o ţintă spre care tind mulţi cred. Anul acesta cu siguranţă nu particip. Dar în viitor, s-ar putea. Doar că trebuie să te pregăteşti strict pentru acest concurs, să compui o piesă special pentru Eurovision. Acolo nu merge orice – muzica de club de exemplu. Mai mult pop. Asta e, Eurovision-ul are formatul său. :)

Faci ore de canto?

Da, fac în particular ore de canto-estradă după metoda americană cu Eugenia Sârbu. Am făcut 2 ani preuniversitar de Canto Estradă şi Jazz, iar acum sunt la Facultatea Artă Dramatică şi Management Artistic.

Pe cine apreciezi din interpreţii străini?

La capitolul voce –  Lara Fabian, Celine Dion. La capitolul show scenic – Michael Jackson, Beyonce, Lady Gaga. Dar mi-ar face plăcere să cânt pe aceeaşi scenă cu orice voce bună.

Cu cine dintre compozitorii români ţi-ar plăcea să lucrezi?

Toţi sunt buni în felul lor: şi Play&Win, şi Marius Moga, şi mulţi alţii. Îmi place mult maniera de interpretare a lui Connect-R.

 


Cum s-a născut numele “Angely”?


Numele meu de fapt este Laura-Angelina. Iar pseudonimul vine de la Angelina, care e şi numele meu de botez şi e mai aproape de mine. Cred că mă reprezintă acest nume - Angely. :)

Cât de important este aspectul fizic pentru o interpretă?

Nu ştiu ce să zic. De exemplu Lady Gaga are un aspect destul de straniu, multora nu le place, alţii o apreciază pentru extravaganţă, dar uite că are succes pe piaţa muzicală mondială. Consider că nu e neapărat să fii de o frumuseţe rară, dar să ai un vino-ncoace, să fii plăcută ca persoană, astfel încât atunci când oamenii îţi ascultă muzica să primească energie pozitivă şi căldură.

Ai participat vreodată la un concurs de frumuseţe?


Da, în liceu, vreo 2 ani în urmă şi am luat locul I. Am plâns o zi întreagă pentru că eram cu numărul 13 în concurs. Dar am luat coroana. :)

Eşti înaltă, arăţi bine, nu te-a tentat să faci modeling?

Ba da, am făcut şi modeling la viaţa mea. Pe la 14-15 ani, am avut nişte propuneri, “uite eşti înaltă, slăbuţă, n-ai vrea să faci cursuri de modeling…”. Am fost pe la nişte casting-uri, m-au luat din prima. Am terminat cursurile, după care mi s-au propus plecări peste hotare. Am refuzat pentru că eram mică, aveam şcoală. Totuşi, dacă simţeam cu adevărat că asta vreau să fac, poate acceptam. Dar am renunţat, deoarece muzică mi-am dorit să fac dintotdeauna, celelalte au rămas la nivel de hobby.

Dacă ar fi să te clasezi pe locul I la un concurs de frumusețe de talie internaţională, pentru ce cauză socială ai alege să lupţi?

Aş alege problema copiilor cu probleme, abandonaţi, deoarece copilaşii sunt cei mai sinceri, nevinovaţi, pentru ei aş lupta.
Am avut chiar nişte idei legate de piesa “Change your life”, să fac un videoclip cu mulţi copilaşi, dar nu a fost posibil, din păcate, să realizez acest lucru în Moldova.

 



Ai un iubit? E de acord cu ceea ce faci?


Nu am. Dar aş alege o persoană compatibilă, care să nu mă pună să aleg între muzică şi familie, pentru că sunt şi carieristă. Şi apoi nu e corect să faci o alegere între astea două, trebuie să îmbini cumva în paralel cariera cu viaţa de familie.

Ai un zâmbetde milioane, te-a jutat să deschizi anumite uşi?

Da, cred. Pentru că atunci când persoana este optimistă, plină de viaţă mai uşor comunică cu cei din jur, trece mai uşor peste toate.

 

...


Ce flori îţi plac?

Trandafirii albi.

Mâncarea preferată?

Sushi.

În ce ţara ţi-ar plăcea să locuieşti?

În America.

Ce cadou te-ar face fericită?

Orice, important de la cine vine. Jucăriile de pluş îmi plac.

Ce calităţi ai dori să întâlneşti la un bărbat?

Sinceritatea, fidelitatea şi simţul umorului.

 

Vezi şi ascultă mai jos jos proaspetele realizări marca Angely!

"Change your life" (video)

JavaScript is disabled!
To display this content, you need a JavaScript capable browser.

“You’re the Reason” (teaser)

JavaScript is disabled!
To display this content, you need a JavaScript capable browser.

Diana Dereş